Mă numesc Ionela Filip și sunt aici să te îndrum în cea mai importantă călătorie din viața ta:
drumul către descoperirea de sine…
Călătoria mea a început în urmă cu 33 de ani. Am fost un copil căruia acomodarea în această dimensiune nu i-a fost chiar ușoară, mediul familial nefiind deloc propice pentru dezvoltarea sa emoțională într-un mod armonios. Uneori mama și acum îmi relatează faptul că am avut o personalitate puternică, impunătoare încă din frageda pruncie și totodată am fost înzestrată cu o mare sete de cunoaștere.
Anii ce au urmat au fost hotărâtori pentru formarea și/sau dărâmarea legilor după care se ghida atât familia mea cât și mediul școlar și nu în ultimul rând societatea. Mereu am avut acest impuls de a nu mă supune dacă în interiorul meu am simțit că acela nu este un adevăr ce rezonează cu mine. Am fost o “rebelă” prin natura mea aș putea spune, ulterior înțelegând că această rebeliune venea din însăși structura mea ca și caracteristică predominantă venind ca un copil stelar de tip indigo în aceasta viață.
Dacă dvs. sau cineva pe care cunoașteți se confruntă cu o criză sau este în pericol, nu este recomandat să se bazeze exclusiv pe acest site.
Niciun acordaj, descriere de produse, manuale, lecturi, tratamente, învățături sau postări pe blog de pe acest site sau detaliate în orice comunicare nu sunt menite să înlocuiască diagnosticul medical, tratamentul sau îngrijirea unui medic profesionist.